Invitată azi în platoul emisiunii “Gașca Vorbește Lumea”, Roxana Vancea a mărturisit ce veste delicată a primit despre sarcină de la medicul care o monitorizează de când a aflat că va deveni mămică. Potrivit declarațiilor sale, are colul uterin mai scurt decât este în mod normal, motiv pentru care bebelușul va veni mai devreme pe lume.
În vârstă de 31 de ani, Roxana Vancea a fost astăzi invitata lui Cove și a colegilor lui de prezentare, printre care se numără și cântărețul Jorge. Fosta asistentă TV nu a venit singură, ci însoțită de băiețelul vitreg – Milan Alexandru are trei ani și nouă luni.
“O să nasc mai devreme, că e colul mai scurt. Medicul mi-a zis să nu fac sport vreo trei săptămâni (…). Voi naște la începutul lui noiembrie. Din cauza problemelor nu o sa am variantă de cezariană, când o să vină, o să vină”, a mărturisit îndrăgita antrenoare de fitness la “Gașca Vorbește Lumea”.
Fiul vitreg al vedetei își dorește ca frățiorul lui să poarte numele Ayan; viitoarea mămică a subliniat că se mai gândește la cum își va boteza copilul, însă, vrea să aibă un singur prenume. Și, pentru că știe că unii dintre preoți cer și un nume de sfânt în ziua creștinării, ea speră că nu va fi pusă în această situație.
Roxana Vancea s-a căsătorit cu Dragoș Paiu pe 19 decembrie 2019 – cununia civilă a fost organizată în mare secret, iar mirilor le-au fost alături doar câteva rude și prietenii apropiați. Cunoscutul antrenor de fitness are un băiețel dintr-o relație anterioară. Milan are trei ani și se înțelege de minune cu mama lui vitregă, care a făcut parte din echipa de la “’Neatza cu Răzvan şi Dani”.
Sursa foto: Facebook / @Roxana Vancea